Spuma de capsuni


Reteta de la Margareta Cismasiu


   L-as numi desertul copilariei.Cel mai simplu si rapid desert preparat din fructe,respectiv capsuni.Totodata si cel mai apreciat desert datorita savorii sale.Spuma de albusuri la care se adauga piureul de capsuni.
                       Si pentru ca multi se feresc sa consume ouale crude,in acest caz albusurile batute spuma,am preferat sa fac o bezea italiana.Pe scurt,in locul zaharului care de adauga de obicei la spuma de albusuri,am facut un sirop din apa si zahar pe care l-am turnat fierbinte.Astfel,albusurile batute spuma sunt oparite,deci nu se consuma crude.Un alt avantaj al bezelei italiene este aspectul lucios si tinuta sa ferma.
                        Ingrediente:
                      500gr capsuni,4albusuri,200gr zahar,100ml apa,un praf sare,3cm dintr-un baton de vanilie.
                      Mod de preparare:
                    Capsunii se spala si se curata de codite,apoi se lasa la scurs.Cand nu mai au apa,se mixeaza rezultand un piure subtire.
                   Apa si zaharul se pun la foc impreuna cu batonul de vanilie.Se fierbe pana rezulta un sirop gros,ca la dulceata.
                    Intre timp,albusurile se bat spuma cu praful de sare.Se mixeaza bine,pana spuma e tare si se tine de paletele mixerului
                    Cand spuma e batuta se adauga siropul fierbinte, turnat in fir subtire ,in timp ce se mixeaza spuma.Se mixeaza in continuare pana bezeaua se racoreste.Va rezulta o spuma tare si lucioasa.
                     Capsunii zdrobiti se adauga la spuma formata si se mai mixeaza putin,pana se omogenizeaza.
                     Se da la frigider cateva ore,apoi se serveste decorata cu capsuni intregi.


Mai multe retete delicioase de la Margareta gasiti pe blogul ei Retete cu Margareta Cismasiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu