Cozonac cu nuca si cacao si scortisoara cu stafide


Reteta de la Gabriela Gitoi

Cozonacii acestia i-am pregatit de Paste dar acum vine Craciunul si va invit sa va inspirati putin si din retea mea! Aici am facut cu doua umpluturi, dar puteti sa-i umpleti cu ce va place voua mai mult!

Ingrediente: pentru 2 cozonaci
1 kg faina
400 ml lapte 9sau 450 ml in functie de faina 0
300 gr zahar
4 oua
1 baton vanilie (sau esenta)
coaja rasa de la 2 lamai/ portocale
1/2 lingurita sare
150 ml ulei (sau mai putin)
Umplutura: cozonac 1 (adica un singur cozonac)
300 gr nuca macinata
3 linguri cacao
2 linguri lapte
4 linguri zahar
Umplutura cozonac 2:
100 gr unt moale
4 linguri zahar
150 gr stafide
3 lingurite scortisoara
Pentru uns:
2 galbenusuri
3 linguri lapte

Mod de preparare:
Cernem faina intr-un lighenas cu o seara inainte ca sa se zvante.
Scoatem ouale sa se aclimatizeze la temperatura camerei.

Cand ne apucam de cozonac a doua zi, operatiunile sunt urmatoarele:
Facem intai maiaua din cele 50 de grame de drojdie pe care le punem intr-un bol mai inalt (cana gradata) peste care presaram o lingurita de zahar. Cand drojdia s-a lichefiat adaugam 3 linguri de faina si cateva linguri de lapte si amestecam pana devine pastoasa. O punem la crescut intr-un loc ferit de curent. Ea trebuie sa isi dubleze volumul.
Intre timp restul de lapte il amestecam cu zaharul si vanilia si amestecam pana cand zaharul este complet topit.
In lighenasul cu faina punem ouale intregi, un praf de sare, coaja rasa de lamaie, si incepem sa amestecam cu o lingura de lemn curata (nefolosita sau folosita numai la prajituri)
Adaugam laptele treptat si mestecam in aluat pana cand acesta este potrivit de moale (nu trebuie sa fie foarte moale). De multe ori ne intra mai putin lapte, in functie de faina.
Cand am omogenizat, adaugam maiaua care trebuie sa-si fi dublat volumul si mai framantam pana aceasta a fost incorporata.
Incalzim untul (la microunde) – trebuie sa fie lichid – si incepem sa framantam cca. 15- 20 de minute pana cand aluatul s-a desprins de pe marginile lighenasului. El se poate desprinde mai devreme dar e bine sa-l framantam macar 15 minute, ca sa oboseasca si sa faca bule de aer.
Spre sfarsitul framantarii adaugam in aluat stafidele (pe care le inmuiem inainte in apa cca o ora si de pe care eliminam excesul de apa cu ajutorul unui prosop de hartie)
Acoperim lighenasul cu un servet si lasam sa creasca aluatul cam o ora, sau pana cand s-a dublat in volum.

Pentru umplutura (adica pentru un cozonac) am facut asa:

Pentru cea de cacao, am macinat nuca fin, am amestecat-o cu zaharul si laptele (daca vi se pare tare, mai puteti adauga o lingura, mie mi-a iesit potrivita doar cu 2 linguri de lapte).

Am impartit aluatul in doua, am uns blatul de lucru cu ulei si l-am intins cu facaletul ca o foaie mai groasa.

Am pus umplutura pe toata suprafata lui si am facut apoi un rulou pe care l-am asezat in tava tapetata cu hartie de copt.

Se mai lasa la crescut in tava pana depaseste marginea superioara a tavii apoi se unge cu ou si lapte si se coace la foc potrivit (175 grade C) pana se rumeneste (testul cu scobitoarea)

Pentru cozonacul al doilea am incalzit untul putin la microunde, cat sa se inmoaie (cam 20 de secunde) apoi am impartit restul de coca (celalata jumatate) in doua si am facut doua rulouri pe care le-am impletit.

Untul l-am intins pe toata suprafata aluatului (cum am procedat si cu primul cozonac, dar pe fiecare rulou), am presarat zahar pe toata suprafata lui si scortisoara, apoi am pus si stafidele. Se ruleaza si apoi se impletesc cele doua rulouri, se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt si se lasa sa mai creasca pana deaste marginea tavii. Se unge cu ou si lapte si se coace la foc potrivit ca si celalat.

Dupa ce s-au copt, se lasa in tavi cca. 10 minute ca sa se raceasca putin, apoi se scot pe un servet curat ca sa se raceasca complet.

Sarbatori fericite si sa aveti masa imbelsugata!


Mai multe retete delicioase de la Gabriela, gasiti pe blogul ei Gabriela Cuisine


2 comentarii:

  1. La irediente se indica 150 ml ulei,iar la mod de preparare topiti untul la microunde. Deci ce se foloseste,pt aluat,ulei sau unt?

    RăspundețiȘtergere
  2. Unt sau ulei, daca folosesti unt, il topesti la microunde, imi cer scuze, am dat copy paste de pe site-ul meu si modul de preparare este de la alt cozonac in care am pus ulei, dar sincer, e bun si cu ulei si cu unt, cum iti da mana ;-).

    RăspundețiȘtergere