Tort egiptean(2)
Reteta de la Lacrimioara Ciciu
Aveţi nevoie:
Pentru blaturi (am zis blaturi pentru că sunt în număr de trei):
6 albușuri
6 linguri de zahăr
150 gr nuci
3 linguri făină
Pentru crema de vanilie:
6 gălbenușuri
150 gr zahăr
500 ml lapte
3 linguri de făină
1 fiolă esență de vanilie
200 gr unt 82% grăsime
Pentru crema de frișcă:
400 ml frișcă
150gr zahăr
150gr nuci măcinate
Pentru decor:
câteva bucățele de ciocolată
Timp de preparare: 1 oră
Timp de coacere: 1 oră și 15 minute
Cum se prepară:
Blaturile
Pentru fiecare blat aveți nevoie de 2 albușuri, 2 linguri de zahăr, 50 gr nuci măcinate și 1 lingură rasă de făină.
Bateți albușurile spumă, se adaugă zahărul și se amestecă până când acesta se topește. Adăugați nucile măcinate și făina și amestecași până se încorporează.
Preîncălziți cuptorul la 160 de grade. Puneți compoziția într-o formă de tort cu diametrul de 26 cm și coaceți pentru 25 minute. Aveți neapărat nevoie de hârtie de cop pentru că blatul este puțin cam lipicios și riscați să îl rupeți când îl scoateți din tavă, dacă nu ați pus hârtie.
Procedați la fel și pentru celelalte două blaturi.
Este foarte important să nu ţineţi blaturile unul peste celălalt pentru că se vor lipi. Cât faceţi crema, puneţi-le pe fiecare pe un platou.
Crema de vanilie
Amestecați gălbenușurile cu zahărul și puneți bolul la bain-marie. Amestecați continuu și adăugați laptele treptat. Puneți și cele trei linguri de făină, amestecați și lăsați să fiarbă până când crema se îngroașă. Fiind pe bain-marie, este suficient șă amestecați din când în când.
Când este crema este gata, lăsați-o să se răcească. Amestecați untul și, când crema s-a răcit, încorporați-l treptat. La sfârșit puneți și esența de vanilie.
Crema de frișcă
Puneți zahărul într-o tavă în care ați pus hârtie de copt și băgați-l la cuptor până se topește. Aveți grijă sa nu îl ardeți pentru că va avea un gust amărui. Lăsați-l să se răcească și apoi mărunțiți-l.
Bateţi frişca şi adăugaţi nucile măcinate şi zahărul mărunţit.
Asamblare
Peste primul blat puneţi 1/3 din crema de frișcă și jumătate din crema de vanilie. Puneți al doilea blat și acoperiți-l cu cea de-a doua jumătate din crema de vanilie. Peste al treilea blat, puneți cele crema de frișcă rămasă și opriți puțină pentru decor (cam 3 linguri).
La sfârșit decorați tortul cu frișca rămasă și bucățele de ciocolată sau ciocolată rasă.
Mai multe retete delicioase de la Lacrimioara gasiti pe blogul ei Arome in bucatarie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
e tare bun!
RăspundețiȘtergere