Reteta de la Monya
Ingrediente :
1 conservă roşii,
6 ouă prepeliţă,
2 ouă găină,
300 gr carne tocată de pui,
1 fir praz,
1 ceapă medie,
3 căţei usturoi,
cateva fire de pătrunjel verde,
câteva fire de busuioc verde,
câteva fire de rozmarin verde,
50 ml lapte,
50 gr caşcaval,
100 gr făină grâu,
pesmet,
sare,
piper proaspăt măcinat,
ulei.
Preparare:
Întâi de toate am pus ouăle de prepeliţă la fiert (tare) după care le-am decojit şi le-am tăvălit prin făină. Le-am lăsat deoparte. Pentru moment.
Am tocat mărunt prazul, ceapa, usturoiul, caşcavalul şi verdeţurile.
Am călit prazul în 2 linguri de ulei după care l-am răsturnat peste carnea tocată. Am adăugat 1 ou de găină, 1 căţel usturoi, pătrunjelul, rozmarinul şi vreo 4 linguri de făină. Am condimentat cu sare şi piper. Am amestecat compoziţia şi am format 4 bile, de dimensiuni egale, pe care ulterior le-am aplatizat.
În interiorul fiecărei bine am pus putin caşcaval, usturoi şi roşii cuburi. Am "încununat" totul cu câte un ou de prepeliţă şi am format inapoi bilele de carne.(cam de mărimea unui ou de găină mi-au ieşit)
Am lăsat bilele deoparte şi am făcut aluatul.
Am amestecat oul de găină rămas cu ceapa tocata marunt, puţin busuioc, vreo 50 gr făină, sare şi piper.
Am luat fiecare bilă şi am trecut-o prin aluat, apoi prin pesmet , după care am aruncat-o în focurile iadului : adică la prajit în tigaie, în ulei incins. Vreo 25 minute, la foc mic, întorcându-le pe toate părţile.
Între timp am făcut socul de roşii . Am pus la foc mic pentru vreo 6-7 minute roşiile cuburi rămase cu usturoiul şi busuiocul rămas. Condimentând cu sare şi piper , bineînţeles.
Mai multe retete delicioase de la Monya gasiti pe blogul ei Monya`s
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu