Foitaj usor

foitaj de casă

Reteta de la Sabrina

Nu știu voi cum sunteți, dar eu sunt mare fan de foitaj și orice altceva copt în învelișul ăsta crocant și delicios. Însă din nefericire pentru mine, foitajul de la patiserii îmi rupe stomacul în două iar cel congelat, de la supermarket, făcut cu margarină, mi se pare dezgustător. Din păcate la noi nu există foitaj preparat cu unt, așa cum am văzut pe la altii; asta e și rău și bine (bine, pentru că dacă ar exista, aș fi grasă fără speranță).
Singura soluție pentru mine (leșinată de poftă de câteva zile) a fost să scot din bibliotecă cartea de patiserie a lui Michel Roux, cum ar veni, biblia mea, și să mă apuc să fac foitaj ușor (ruff puff pastry) care e aproape la fel de bun ca foitajul clasic (crește 70% față de cel clasic, care pentru mine e good enough) dar se face, cum spune și numele, mult mai ușor.
Ce e important de reținut e că toate ingredientele pe care le folosiți trebuie să fie foarte reci (eu pun paharul cu apă și cuburile de unt în congelator 15 minute înainte să le folosesc, făina la frigider cu o oră înainte măcar) și că trebuie să vă mișcați repede cănd preparați aluatul.
Prima dată când am făcut acest foitaj a fost poate puțin mai greu, acum a doua oară mi s-a părut mult mai rapid și mai ușor, așa că recomand oricui să facă aluatul ăsta minunat acasă pentru că gustul e incomparabl cu orice puteți cumpăra din comerț.
Ingrediente:
  • 400g făină albă 000
  • 400g unt foarte rece
  • 180-200ml apă foarte rece
  • o linguriță de sare
Puneți făina într-o grămăjoară pe blatul de lucru. Faceți loc în centrul ei și adăugați untul tăiat cuburi și lingurița de sare.
foitaj ușor1


Amestecati cu degetele, trăgând făina de pe margine încetul cu încetul. Sfărâmați cuburile de unt și combinați cât de bine puteți cu făina, dar nu de tot, trebuie ca untul să rămână granulat mare.
foitaj2

Adăugați apa foarte rece treptat și amestecați repede până obțineți un aluat compact, nici tare nici moale. Rețeta precizează 200ml de apă dar cred ca untul pe care în folosește Monsieur Roux nu conține atâta apă cât cel pe care l-am avut eu, așa că am avut nevoie de mai puțină. Înveliți bila de aluat în folie de plastic și dați la frigider pentru jumătate de oră.

foitaj3
După ce aluatul s-a răcit bine în congelator îl scoatem ca să-l împăturim. Stropiți bine cu făină blatul de lucru și sucitorul. Asigurați-vă că aluatul e bine înfăinat, ca să nu se lipească de blat. Întindeți aluatul într-un dreptunghi destul de mare (cam 50/25cm), apoi împăturiți-l în 3, tip scrisoare. După prima împăturire mai aplatizați-l o dată în sens opus și împăturiți iar. Acoperiți cu folie de plastic și dați din nou la frigider pentru jumătate de oră.
Mai jos sunt pozele mele de la a doua împăturire. Deci pliem o dată:
impaturire foitaj


Și a doua oară:

impaturire foitaj
După încă o jumătate de oră întindem iar aluatul (mereu în sens opus) și mai executăm două împăturiri. Folie, frigider jumătate de oră.
Așa arăta după 4 împăturiri:
foitaj7
Acum e momentul, eventual, să porniți cuptorul.
După ce s-a răcit iar, putem folosi aluatul. Pentru plăcintă l-am întins mai subțire, pentru saleuri puțin mai gros (să zicem jumătate de centimetru). Decupați însă după cum vă place, ori bețe lungi, ori cum forme, ungeți deasupra cu ou bătut cu lapte și presărați orice aveți chef (brânză, cașcaval, chimen, sare, mac, susan). Eu am folosit sare, mac și susan. Puneți saleurile în tava tapetată cu hârtie de copt.
Dați la cuptor pe mijloc, la 180 de grade, pentru 20 de minute. Rotiți tava la mijlocul intervalului pentru o coacere uniformă.
foitaj de casa sectiune
Eu am făcut și plăcintă cu carne, uitați ce frumoasă a fost:
Probabil pare foarte complicat dar vă promit că nu e, iar rezultatul este minunat. Bine crescut, crocant, cu gust bun de unt, se topesc in gură…

Enjoy!
Mai multe retete de la Sabrina gasiti pe blogul ei  www.prin-casa.ro


Un comentariu: