Prajitura cu mere si crema caramel


Reteta de lEnyedi Sandor  
Iar am comis ceva ce a placut intregii familii si colegilor, s-o gatat in cateva ore.... :)

Dupa reteta de aluat a bunicii pentru prajitura cu urda am facut

Prajitura cu mere si crema caramel

Se face un aluat din:
- 400 gr. faina
- 160 gr. untura
- 3-4 linguri de zahar
- un varf de sare
- 100 ml de smantana (eu acum am pus lapte acru)
- 1 ou
- 1 plic de praf de copt
- 1 plic zahar vanilinat

Se face un aluat "tarisor", la nevoie se mai pune faina sau smantana/lapte, se imparte in 2/3 - 1/3, se infoliaza si se lasa la frigider macar o ora (sau pana celelalte is gata!)

2 pungi de budinca de caramel (am evitat cacofonia) se prepara cu cca jumatate din cantitatea de lichid prevazuta in reteta ei si se face o crema groasa, se lasa pana se raceste complet (eu am folosit apa, dar am pus o lingura de zahar in plus)

1 kg de mere se curata si se razuieste, se pun peste mere 2-3-4 linguri de zahar, 1-2-3 lingurite de scortisoara macinata, zeama de la o lamaie (sa nu se oxideze, dar si sa ciupeasca putin din dulcegarie, dar eu am pus "hellas"..ca mi-a fost mai la indemana...), se amesteca, sa lasa 10-15 minute si se stoarce zdravan (ramane un nectarel, de uiti sa mai faci prajitura!!!)

Se tapeteaza cu hartie de copt o tipsie (tava) mare, batraneasca, se intinde cu merdeneaua bucata mai mare de aluat si se pune in tava.
Se intinde uniform crema de caramel, peste ea se intind merele razuite

Se intinde si pitutza mai mica de aluat, din ea se taie "panglici" si se pun cum vine "iezecutantului"....

Cuptor preincalzit la 180 gr.C, 35-40 minute (se verifica cu o scobitoare), dar datorita unturii nu se arde nici daca uitati in cuptor 45 minute..
Imediat dupa ce se scoate din cuptor se presara zahar pudra peste prajitura.

Chiar o iesit fain!



Tocana de pui cu ceapa si legme



Reteta de lEnyedi Sandor  

O tocana de pui cu ceapa pe care o facea bunica atunci cand nu avea alta idee….
Io am facut asa:
- 6 pulpe de pui
- 3 cepe galbene medii
- 1 morcov mare
- 3 ardei grasi (era de preferat sa fie si un kapia…dar n-am avut)
- telina, cam cat 2 cutii de chibrituri
- 2 linguri de pasta de rosii (ca rosiile de la supermarket nu prea au gust, mai ales acum)
- 4 linguri de ulei, sare, piper amestec, boia
- 5 catei de usturoi
In uleiul incins se pun pulpele cu piele si se “invart” pana-si schimba culoarea. Se scot pe o farfurie
In zama ramasa se pune intai ceapa taiata marunt si se grijeste pana devine sticliu, se adauga morcovul razalit mare, ardeii taiati cubulete sau fasii, telina taiata cubulete, se amesteca pana incep sa se inmoaie
Se pun cele 2 linguri de pasta de rosii, o jumate de pahar de apa (sau mai multa) si se lasa pana da un clocot
Se pun inapoi pulpele si se condimenteaza dupa gust cu sare, piper amestec, se lasa pana pulpele se aproape gata.
Se pune usturoiul taiat subtire, se mai da un clocot, se pune boiaua dulce si se lasa la foc foate mic pana-s pulpele gata. Se mai poate imbunatati chiar la sfarsit cu patrunjel verde.
(Daca este necesar se mai completeaza apa….)
Eu am servit cu mamaliga pripita intinsa pe farfurie, dar se poate si cu pireu de cartofi, in acest caz putandu-se blenderui sosul….
E chiar OK, merita incercat.

N.B.: daca legumele de la Supermarket nu au chiar mult gust, se poate minti tocana cu o jumate de cub de gaina....

Briose brownie cu crema de ciocolata alba



Reteta de la Georgiana Grigorescu



  • 2 oua
  • 100 g zahar
  • 125 g unt
  • 100 g ciocolata neagra
  • 130 g faina
  • 200 g ciocolata alba
  • 200 ml frisca lichida
  • 50 g unt

Topim ciocolata neagra cu cele 125 g de unt.Lasam sa se raceasca. Mixam bine cele 2 oua, adaugam 100 g zahar mixand in continuare pana ouale isi dubleaza volumul.
Peste ouale mixate adaugam ciocolata topita cu untul si apoi faina.Asezam hartiutele in tava de briose si turnam compozitia in cele 12 forme.Introducem tava in cuptorul incins pentru 30-35 de minute.

Topim ciocolata alba cu frisca si untul. Lasam sa se raceasca apoi o introducem la rece pentru cel putin o ora.Daca ne grabim putem introduce la congelator 15 minute Mixam crema, apoi o spritam peste briose.Decoram cu ornamente de ciocolata.


Prajitura cu branza si zmeura


Reteta de la Georgiana Grigorescu


400 g biscuiti
200 g unt
800 g branza de vaci
6 oua
4 plicuri zahar vanilat
un plic budinca de vanilie
10 linguri zahar
esenta vanilieJeleu:
500 g zmeura congelata
200 g zahar
300 ml apa
4 linguri amidon
5 g gelatina

Macinam biscuitii, topim untul si il amestecam cu biscuitii macinati. Asezam biscuitii intr-o tava(25/35 cm )in care am pus hartie de copt, apoi ii presam bine (eu am folosit un pahar).

Am amestecat branza de vaci (eu am avut Pilos-branza de vaci pt prajituri la 1kg) cu praful de budinca de vanilie. Am adaugat galbenusurile frecate putin, albusurile batute spuma cu zaharul si la final esenta de vanilie.

Am pus aceasta compozitie peste biscuiti si am introdus tava in cuptorul preincalzit la foc mediu. Am lasat la cuptor pana s-a rumenit usor la suprafata, marginile prajiturii s-au desprins de tava si mijlocul nu mai era moale.

Pentru jeleul de zmeura am pus pe foc zmeura impreuna cu zaharul si 200 ml apa. Cand a inceput sa fiarba am adaugat amidonul amestecat cu 100 ml apa si am lasat sa fiarba pana s-a ingrosat putin, amestecand continuu. Am hidratat gelatina cu putina apa si am adaugat-o peste zmeura cand aceasta s-a mai racorit.

Am pus jeleul aproape rece peste prajitura si l-am distribuit cat mai uniform. Am introdus prajitura la rece pentru cateva ore. Cel mai bine ar fi lasata de seara pana dimineata.

Tarta cu ficatei de pui


Reteta de la Georgiana Grigorescu



Aluat:
  • 100 g unt
  • 100 ml lapte rece
  • 1 ou
  • 400 g faina
  • o lingura smantana
  • 12 g drojdie proaspata
  • putina sare
Umplutura:

  • 1 kg ficatei de pui
  • 4-5 cepe mici
  • cateva fire ceapa verde
  • 1 morcov
  • 20 ml ulei
  • 200 ml vin alb
  • 4 oua
  • sare,boia dulce,piper,cimbru
  • lapte
  • o legatura patrunjel
  • 7 rosii cherry
  • Pentru aluat amestecam toate ingredientele framantand cu mana.Aluatul nu trebuie sa fie foarte tare.Introducem aluatul la frigider pana pregatim umplutura.

    Spalam bine ficateii si ii punem intr-un vas.Turnam lapte cat sa acopere ficateii.Punem vasulpe foc si lasam sa fiarba 10-15 minute.Intre timp tocam ceapa solzisori si ceapa verde cat mai marunt, dam morcovul pe razatoare.

    Punem pe foc ceapa,morcovul,ceapa verde si uleiul, apoi adaugam si ficateii taiati cuburi.Adaugam condimentele si vinul alb si lasam sa fiarba pana scade toate zeama.

    Oprim din aluat o treime, restul il intindem pentru forma in care vom coace tarta.Eu am avut o forma rotunda.Am asezat aluatul in forma de tarta in care am pus hartie de copt.Peste aluat am asezat din nou hartie de copt , am pus o forma (puteti pune boabe de fasole ) si introducem tava in cuptor.Lasam la cuptor pana aluatul capata putina crusta.

    Intre timp amestecam umplutura racorita cu patrunjelul tocat si ouale batute.Intindem si aluatul ramas si taiem fasii pentru a orna tarta.

    Scoatem tava din cuptor. punem umplutura,ornam cu fasiile de aluat si rosii cherry.Ungem bucatile de aluat cu ou batut.

    Introducem tava in cuptorul preincalzit pana capata o crusta aurie.

    Servim tarta calda sau rece.Este la fel de buna.