Dovlecei umpluti si sos de capsuni cu chilly


Reteta de la Dana Szocs

Pentru pranzul de astazi am pregatit ceva inedit pentru noi,cu siguranta nu am inventat eu aceasta reteta,dar nici nu am cautat sa vad cum au facut alti pasionati de bucatarie genul asta de preparat.Am mers pe aromele care imi plac tare mult si in final am obtinut o masa delicioasa Daca voi stiti retete similare,astept cu drag sa mi le impartasiti.

Am folosit:
1 kg carne macinata (vita+porc)
2 catei de usturoi
frunze de salvie
2 oua
4 linguri de pesmet
sare,chilly,ulei,parmezan
chimen macinat,turmenic
2 linguri apa de trandafiri
6 dovlecei
Pentru sos:
8 capsuni mari
sare,sos de stridii,pasta de curry
pudra de flori de hibiscus (pentru o culoare mai intensa)
1 lingurita de miere
1 lingura unt

Dovleceii i-am taiat in 3 bucati fiecare,potrivite ca si marime,am scos miezul din fiecare bucata,am presarat peste ei putina sare si ulei si i-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

Peste carnea macinata am pus salvie tocata marunt,usturoi tocat,turmenic,chimen,sare,chilly,apa de trandafiri,cele 2 oua,pesmet,am amestecat bine toate ingredientele si apoi cu ajutorul unei linguri am umplut fiecare bucata de dovlecel.

Am pus peste dovleceii umpluti putin ulei si i-am dat la cuptor la foc potrivit aproximativ 40 minute.Cu 10 minute inainte de a opri focul,am scos tava si am presarat deasupra dovleceilor putin parmezan.

Sosul: Am pasat cu ajutorul unei furculite capsunile,le-am pus apoi intr-o craticioara la foc mic,am adaugat si condimentele si am lasat sa fiarba pana cand sosul s-a ingrosat.La final,inainte de a stinge focul,pentru a obtine un sos mai fin,am blenduit capsunile si apoi am adaugat o lingura de unt pentru a ingrosa si mai bine sosul.

Am servit dovleceii umpluti cu sos de capsuni si chilly alaturi de cativa cartofi noi aurii si a fost delicios!

Pofta mare!
Mai multe retete delicioase de la Dana gasiti pe blogul ei Papabundetot

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu