Prajitura "dulapior"



Reteta de la Dana Szocs


Pentru ca vremea de afara in weekendul asta nu a fost foarte prietenoasa,mi-a fost un pic cam greu sa mai ies din casa,la cumparaturi insa totodata imi doream sa fac ceva dulce si bun pentru cei dragi,asa ca…am creat o prajitura cu ce aveam prin dulapiorul din bucatarie unde tin mirodeniile si anumite ingrediente…de aici si denumirea prajiturii de prajitura dulapior :). Desi simpla asa cum veti vedea si din ingrediente,este totusi o prajitura gustoasa si va recomand cu drag sa o incercati.

Am folosit pentru blat:
8 oua
8 linguri zahar
8 linguri ulei
5 linguri lapte
9 linguri faina
esenta vanilie
1 lingurita pudra de flori de hibiscus (se poate si fara daca nu aveti)
2 plicuri praf de copt
1/2 lingurita anason pudra
1/2 lingurita scortisoara pudra
1/2 lingurita ghimbir pudra
Crema:
3 oua
500 ml lapte
100 gr seminte de mac
5 pliculete zahar vanilat
esenta menta
esenta vanilie
400 ml frisca
3 foi de gelatina
Blatul: Am separat galbenusurile de albusuri,galbenusurile le-am amestecat bine cu zaharul pana cand acesta s-a topit,am adaugat apoi uleiul,ghimbirul,anasonul,scortisoara,esenta,pudra de flori de hibiscus si am continuat sa amestec,am adaugat apoi laptele,faina si praful de copt.Dupa ce am incorporat toate aceste ingrediente,am batut albusurile spuma tare si apoi am incorporat spuma de albus peste amestecul de galbenusuri,amestecand usor cu o spatula pentru a nu strica spuma.
Am pus aluatul intr-o tava tapetata cu ulei si faina si am dat-o la copt in cuptorul incins,unde am tinut-o 20-25 de min (depinde decuptor) pana a trecut testul cu scobitoarea.
Dupa ce blatul s-a racit complet,l-am taiat pentru a obtine 2 foi si am trecut la pregatirea cremei.
Crema: Intr-o craticioara am pus cele 3 oua,le-am batut bine cu un tel,am adaugat peste ele zaharul vanilat,esentele si am contuinuat sa amestec bine pentru a topi zaharul.Am adaugat apoi laptele si am pus amestecul la foc mic,amestecand continuu.Cand amestecul de oua si lapte s-a infierbantat,am adaugat si macul si am mai tinut pe foc pana cand crema mea a prins luciu si s-a ingrosat putin.Am inmuiat foile de gelatina in apa si le-am adaugat in crema chiar in momentul in care am stins focul.Am amestecat bine si am dat apoi crema la racit.
Dupa ce crema s-a racit,am batut bine frisca si am amestecat-o cu crema,apoi am impartit-o in 2 parti egale,o parte am pus-o intre foile prajiturii si o parte deasupra ei.Am ornat prajitura cu frunze de menta.

Pofta mare!

Mai multe retete de la Alina gasiti pe blogul ei Bucatareala la plesneala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu