Reteta de la Camelia Bizadea
Baza prajiturii :
100 gr unt
8 linguri faina
1 lingura cacao
1 Vârf de cutit de bicarbonat de sodiu
1 lingurita praf de copt
3 galbenusuri
5 linguri de zahar
1 zahar vanilat
1 praf de sare
Se amesteca faina cu un praf de sare, cacaua si praful de copt .
Topim untul la microunde.
Pe baie de aburi intr-un vas ,amestecam galbenusurile cu zaharul si zaharul vanilat .
Se amesteca pana ce zaharul este topit .Dam deoparte si amestecam continuu ,
turnand untul ,in fir subtire pana ce compozitia se leaga bine .
Adaugam amestecul cu faina peste galbenusuri ,si omogenizam.
Umplem formele unse cu unt (ramekin), cam 3/4 din capacitatea lor.
Coacem timp de 20-25 minute in cuptorul incalzit la 180 grade .
Siropul:
100 ml suc de portocale ( din portocale)
100 grame de zahar
1 lingura de coniac
Amestecam zaharul si siropul de portocale într-o craticioara .
Se lasa pe foc pana incepe sa fiarba.
Se da deoparte si se lasa la racit.
Adaugam coniacul si amestecam .
Spuma de ciocolata :
1 lingurita gelatina alba ,granule
100 gr ciocolata
2 linguri apa rece
200 ml frisca lichida
Dizolvam gelatina in apa rece si o lasam asa vreo 5 min.
Ciocolata rupta se pune intr-un castron pe baie de aburi
cand s-a topit si este fierbinte ,
adaugam incet ,100 ml de frisca lichida
si amestecam continuu .Lasam sa se infierbante
apoi adaugam gelatina dizolvata.
Dupa ce s-a racit adaugam restul de frisca batuta spuma
si amestecam bine.
Scoatem miezul prajiturelelor , insiropam putin
apoi umplem cu spuma crema de ciocolata.
Ornam cu frisca si ciocolata rasa .
Se dau pentru 2-3 ore la frigider.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu