Salam de biscuiți cu banane


Reteta de la Mihai Tamas

Sunt multe deserturi care îmi plac, majoritatea, dar cred că acesta pornește din start cu un mare avans: îl iubesc, pur și simplu.
Ingrediente:
1 kg biscuiți
250 gr unt
1 cană de zahăr
400 ml apă
150 ml lapte
2 pliculețe zahăr vanilat
2 lingurițe de scorțișoară
3 linguri de cacao

Pentru început luăm biscuiți, eu îi prefer cei clasici, care îi găsiți la alimentară vărsați, tari de iți rupi dinții cu ei, aceia sunt perfecți pentru rețeta aceasta.
Dacă folosiți alt tip de biscuți se vor înmuia foarte tare și nu e la fel de bun salamul de biscuiți.

Revenind la subiect.
Începem să zdrobim biscuiții, ori îi dăm prin mașina de tocat carne, ori pe masă cu sucitorul. Eu prefer de cele mai multe ori să îi rup cu mâna bucatele, dar trebuie să stai bine cu nervii la această operațiune.

Punem apa la foc, împreună cu laptele, zahărul, scorțișoara și untul, care ar fi de preferat să fie tăiat cubulețe, să se topească mai repede.
Le lăsăm la un foc mic până se topește untul amestecând în continuu.
După ce untul e topit, luăm siropul de pe foc și îl turnăm peste biscuiți, așa cald cum este.
Se amestecă cu o lingură foarte bine și să nu vă fie frică să folosiți și mâinile la amestecat, eu așa procedez și este mai simplu și mai practic.
Luăm o pungă sau o folie alimeantară, o întindem iar pe mijloc turnăm o parte din compoziție, într-o formă dreptunghiulară înaltă de cca 2 degete, iar în mijloc plasăm banana.

Incepem să rulăm compoziția împreună cu folia alimentară, asigurându-ne că strângem destul de bine pentru ca salamul de biscuiți să fie destul de omogen.

Îl țineți la frigider 3-4 ore și se poate servi.
Pofta buna!

Mai multe retete de la Mihai gasiti aici: http://bucatarul.andanapan.ro/

3 comentarii: