Zacusca cu ciuperci (2)


Reteta de la Voinea Georgiana si Iolanda     

Ingrediente: (8 borcane x800 gr, 10 borcane x400 gr)
4 kg gogoşari
3 kg ceapă
4 kg roşii
2 kg ardei capia
3 kg vinete
4 kg ciuperci
1 kg morcov (dacă vă place)
Câţiva ardei iuţi, după gust + cimbru sau oregano uscat, foi de dafin, 1 lingură piper boabe, 2 linguri de boia dulce, 100 gr zahăr nerafinat, sare, o căpăţână mare de usturoi, 1,5 litri ulei de măsline

Aveţi nevoie de o cratiţă încăpătoare, de cca 20 de litri (a noastră are 18).
1.Se coc vinetele pe plită, se curată şi se lasă la scurs cu sare, pe un fund de lemn sau într-o strecurătoare de plastic (în contact cu metalul oxidează şi devin amare).
2. Gogoşarii, ardeii, ceapă, roşiile şi usturoiul se coc în cuptor. Astfel se vor intensifica aromele şi veţi obţine acel gust delicios, de copt, pe care zacusca din comerţ nu-l poate imita.
3. Am folosit robotul de bucătărie pentru a toca separat toate legumele cât mai fin.În acest fel am reuşit să facem o zacuscă mai fină decât cea de anul trecut şi cei care au gustat-o spun că e chiar mai bună. Am călit întâi ceapa în 500 ml ulei, apoi am adăugat jumătate din cantitatea de ciuperci, de asemenea tocate mărunt cu robotul. Am tăiat cu cuţitul restul de ciuperci, astfel încât să avem şi bucăţi mai mari în zacuscă, apoi le-am adăugat în cratiţă. Când s-a evaporat lichidul ciupercilor, am pus morcovul ras, după care am adăugat gogoşarii şi ardeii transformaţi într-o pastă grosieră cu ajutorul robotului. Am pus apoi şi roşiile tocate, bine scurse, împreună cu zahărul şi condimentele. Lăsaţi să fiarbă molcom vreo 30 de minute.
4.În acest timp, am folosit lama de plastic a robotului pentru a toca vinetele. Desigur, se poate folosi metoda tradiţională, cu fund si satâr de lemn, dar durează mai mult sa obţii acel aspect cremos. Am pus vinetele, am pus si usturoiul copt si mărunt, am adăugat si câţiva ardei iuţi, tocaţi fin. apoi am potrivit de sare si am lăsat cratiţa pe foc mic inca vreo 40 de minute, pana ce toate aromele s-au îmbinat.
5. Am pus zacusca in borcane sterilizate, am pus un strat de ulei de măsline (cca 1 cm) deasupra si am lăsat recipientele la cuptor, într-o tavă cu apă, la foc mic, timp de 15 minute. Le-am scos cu grijă şi le-am pus capace (sterilizate şi ele).

Mai multe retete delicioase de la Georgiana si Iolanda gasiti pe blogul Sisters Kitchen    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu