Reteta de la Gina Ovedenie
Am ales sa fac niste bomboane sanatoase, dar care sa satisfaca pofta de dulce si sa ofere si satietate. Si mi-a reusit!
Pentru preparare nu aveti nevoie decat de fructe uscate (confiate), seminte de ce fel vreti voi, miere pentru a lega ingredientele intre ele, si cacao sau seminte mici pentru decor.
Eu am ales: curmale fara samburi, nuci, stafide, pepene galben confiat, migdale, susan, putin mac, alune glazurate in caramel cu susan, ghimbir macerat in miere, scortisoara, seminte de floarea soarelui, miere, iar pentru a le lega mai bine am adaugat 2 linguri de frisca lichida. Proportiile le alegeti cum vreti, dupa gustul propriu, dar trebuie sa predomine curmalele, fiind mai umede.
Am maruntit cat am putut curmalele cu cutitul, apoi am adaugat toate ingredientele in robot si am mixat, atat cat sa ramane bucatele mici, dar legate intre ele. Le-am format bilute, bagand cate o aluna glazurata in mijlocul lor. La final le-am tavalit pe jumatati in susan si in cacao!
In concluzie, foarte usor de facut si foarte bune! Aaa, si se pot pastra si mai mult timp la frigider ;)
Spor la pregatit bomboane!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu