Pui cu legume la cuptor

 

Reteta de la Didi- Food design

O varianta de pui la cuptor cu legume, inspirata din bucataria araba. Se mananca insotita de garnitura din orez basmati fiert la abur si salata asortata taiata cubulete mici.
Este o varianta mai dietetica de preparare, carnea nefiind prajita ci doar coapta la cuptor. Eu am indepartat si pielea.

INGREDIENTE
3 pulpe pui+ 1/2 piept de pui cu os (sau 1 pui intreg portionat)
2 linguri ulei
1 legatura ceapa verde
1 lingurita turmeric
1/2 lingurita coriandru
1 lingurita rasa piper
1 lingurita cu varf sare
5 catei usturoi
..............................................
1 ceapa mare (am pus rosie)
1 morcov potrivit
1 conserva cu rosii tocate, in bulion 450g
4 rosii (de care am vrut sa scap)
1 lingura bulion desfacut intr-o cana de supa (sau apa+cub de legume homemade)
1 legatura mica de patrunjel
120 g masline fara samburi
1/3 lingurita chilli
piper, eventual sare


PREPARARE
Pregatesti un vas/o tava cu pereti inalti pentru cuptor (2.5l minim).

1. Intr-un castron incapator, amesteci ceapa verde taiata mic impreuna cu uleiul si condimentele precizate.
2. Speli cu apa rece carnea, o scurgi bine de apa. Dai in doua pulpele de pui. Eu indepartez pielea de obicei. Le-am crestat cam 1 cm adancime in partile carnoase ca sa patrunda aromele.
3. Imbraci cu amestecul condimentat fiecare bucata, o freci bine ca sa patrunda in crestaturi si ceapa verde si le asezi in vasul de aragaz una langa alta.
4. Dai in doua cateii de usturoi si impanezi carnea in crestaturi.
5. Dai drumul la cuptor la 220 grade si lasi in asteptare.
6. Taie ceapa in doua, si apoi transversal, solzi. O imprastii peste carne.
7. Taie morcovul fie rondele, fie baghetute asa cum am procedat eu.
8. Decojesti rosiile si le tai cubulete mici. Le adaugi in tava impreuna cu rosiile continute de conserva. Pentru mai mult sos, mai adaugi o lingura de pasta de rosii dezlegata intr-o cana de supa sau apa. Eu n-am pus pentru ca nu permitea capacitatea vasului dar ar fi trebuit mai mult sos.
9. Presari cu chilli si piper. Sare adaugi doar daca supa sau cuburile din legume n-au fost sarate. Scuturi tava ca sa intrepatrunda rosiile printre bucatile de carne.
10. Toci marunt patrunjelul si il presari pe deasupra.
11. Pui capacul la tava. Daca nu ai, etanseaza cu folie din aluminiu si coci la cuptor pentru 30 de minute, la 220grade.
12. Scoti tava, ridici capacul neaparat cu manusi de protectie la vase fierbinti pentru ca te poate arde aburul care navaleste cand ridici capacul.
13. Ridici la suprafata bucatile de carne si le intorci, legumele ramanand ca un pat.
14. Scufunzi maslinele in sos printre bucatile de carne. Scuturi cu grija de 2-3 ori tava ca sa se aseze continutul.
15. Introduci la cuptor tava fara capac, pentru inca vreo 30-40 de minute, pana se rumeneste carnea si se ridica un pic de gasime la suprafata. La mine este putina grasime pentru ca am scos pielea.
Se mananca alaturi de orez basmati preparat la abur.
Sa va fie de folos!
Tips:
Cine doreste, poate sa adauce o cescuta ca de cafea, cu vin.
Daca doriti, puteti praji putin carnea inainte in tigaie, dupa ce ati condimentat-o in prealabil.

Mai multe retete delicioase de la Didi gasiti pe blogul ei Food design



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu