Zacusca cu bureti


Reteta de la Roxana Ciobanu

Ingrediente:

3,2 kg ghebe
2 kg ceapa
3 kg ardei
3 kg kapia
3 kg gogoari
4 morcovi mari
1 litru ulei
650 gr pasta de rosii de casa
sare mare
piper boabe
foi de dafin
Mod de preparare:
Ardeii, gogosarii si kapia ii punem la copt.
Cum ii luam de la copt ii punem intr-o oala mare si ii acoperim cu capac.
Ii lasam sa se racoreasca putin, apoi ii decojim.
Dupa ce i-am curatat de coaja, le scoatem cotorul si toate semintele, apoi ii trecem prin masina de tocat sau robot.
Zeama ce o lasa in oala in care i-ati pus copti, o trecem printr-o strecuratoare si o pastram pentru ca o vom folosi la zacusca.
Ceapa o curatam, o spalam si o taiem in doua.
Intr-o oala punem niste apa la fiert.
Cand clocoteste punem ceapa si o oparim 3-4 minute pentru a iesi amareala din ea.
O scoatem la racorit si o trecem prin masina.
Morcovul il radem de coaja si il spalam.
Il punem intr-o cratita si il fierbem pe jumatate, apoi il maruntim prin masina.
Ghebele le curatam si le spalam in multe ape.
Intr-o oala punem niste apa la fiert si cand clocoteste dam drumul buretilor si ii oparim.
Ii scoatem apoi, ii trecem printr-un jet de apa rece si ii punem la scurs intr-o sita, dupa care ii trecem si pe ei prin masina.
Intr-o oala mare de tuci punem uleiul.
Adaugam ceapa si morcovul si le inabusim cam 5 minute.
Punem amestecul de ardei cu gogosari si zeama ce am strecurat-o lasata de ei.
Lasam sa fiarba la foc potrivit, timp in care invartim cu o paleta de lemn.
Dupa ce a fiert cam o ora incorporam buretii si pasta de rosii.
Amestecam bine sa nu se prinda de fundul oalei.
Cand a scazut destul de bine si uleiul se alege la suprafata inseamna ca e cam gata zacusca.
Condimentam cu sare dupa gust, boabe de piper si cateva bucatele de foi de dafin.
Mai lasam cam 5 minute pe foc si o inchidem.
O lasam sa se raceasca.
Spalam borcanele si capacele cu apa fierbinte si le asezam pe un servet sa se scurga bine.
Zacusca rece o asezam in borcane, pe care le umplem cam pe 3/4.
Le invelim in hartie si le asezam intr-o cratita.
Punem apa pe 3/4, un prosop de bucatarie deasupra si le asezam pe foc la sterilizat.
Din momentul in care inceapa sa fiarba apa le lasam cam 30-35 de minute.
Le scoatem apoi si le invleim bine intr-o patura groasa si punem un alt rand de borcane la sterilizat si tot asa pana terminam cu toate.
Le lasam invelite pana a 2 a zi, cand le ducem la loc racoros.
Sa aveti pofta si spor daca vreti sa o pregatiti!

Mai multe retete delicioase de la Roxana gasiti pe blogul ei, Rocsy in bucatarie 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu