Briose cu ness si ciocolata



Reteta de la Dana Burlacu
  

Ce faci cand nu ai somn si chemarea dulcelui e mai mare decat leneveala? Te duci la bucatarie si improvizezi.  In bucatarie, de multe ori ma simt ca intr-un laborator secret unde fac cam ce vreau in functie de inspiratie. De multe ori sunt mandra de mine, alteori nu.
 Aseara am purces la treaba cu un gand obsesiv: briose cu ness. Asa a fost si iata cu ce le-am facut (adica ce am avut la indemana). 

 Ingrediente aluat: - 2 oua potrivite - 180 g smantana (era una de aia slaba asa ca merge si un iaurt gras) - 75 g unt - 100g zahar - 250-270 g faina - 1 plic praf copt - 1 lingura ness - 50 g ciocolata taiata bucati mari - Sare Glazura: - 100g ciocolata (eu folosesc din cea cu continut ridicat de cacao) - 3-4 linguri lapte - 1 lingurita unt 

Mod de preparare: 

 Untul si smantana se amesteca cu zaharul si sarea pana se omogenizeaza bine. Adaugam apoi ouale, nessul,bucatile de ciocolata, praful de copt si faina. Cantitatea de faina se mai regleaza in functie de marimea oualelor sau consistenta smantanii. La final compozitia trebuie sa arate asemenea celei de chec. Dam drumul la cuptor la 180 de grade, pregatim tava de briose punand hartiutele cu pricina. Eu de data asta am folosit hartiute cu bleu din colectia facuta vara asta. Cu o lingura punem compozitia, cam trei sferturi din capacitatea formei. Tava se da la cuptor pentru cca 25-30 minute. Cand sunt gata se scot pe un gratar si se lasa la racit. Atunci cand sunt reci le motam cu glazura. Ciocolata cu laptele si untul se topeste la bain marie si se toarna cu o lingurita peste briose. Asa cochete se lasa la racit. Eu le-am mai pus margelute din coacaze rosii (ultima strigare adusa de la munte) ca sa fie mai ochioase. Si au fost! Asa-i ca-i simplu? Spor la prajiturit!!!

Mai multe retete delicioase de la Dana gasiti pe blogul Prajiturici si alte dulciuri  



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu