Legume cu pui in stil italian


Reteta de la Angela Lapadat 

- 1 bucata piept de pui

- 1 zucchini
- 5 cartofi
- 3-4 morcovi
- 1 felie telina
- 1 ceapa
- 50 gr unt/margarina
- 50 gr faina
- 200 ml lapte
- 100 gr cascaval ras
- ulei masline
- sare, piper, nucsoara

Curatam, spalam si feliem morcovii si telina si punem la fiert in apa cu sare. Zucchini il feliem si presaram pe fiecare felie putina sare pentru a se inmuia. 
Spalam pieptul de pui, il taiem bucatele mici, condimentam cu sare si piper si le calim in putin ulei de masline, pana se albesc.
Scoatem carnea, o punem deoparte si punem cartofii taiati rondele la rumenit in acelasi vas, mai adaugam putin ulei daca e nevoie. 
Intr-un alt vas topim untul, adaugam ceapa tocata marunt si lasam sa se caleasca putin. Apoi incorporam faina si adaugam treptat laptele, amestecand continuu. Lasam sa fiarba pana se ingroasa putin, adaugam cascavalul ras, condimentam cu sare, piper si nucsoara (optional). Daca doriti un sos mai subtire puteti sa mai adaugati lapte.
Ungem un vas termorezistent cu unt, asezam cartofii, pieptul de pui, feliile de zucchini (pe care le-am tamponat in prealabil cu un servetel, pentru a absorbi apa pe care au lasat-o), morcovii si telina. Deasupra turnam sosul si dam la cuptorul preincalzit aprox 1 ora.

Pofta buna!

 
Mai multe retete delicioase de la Angela gasiti pe blogul Delicious Flavours 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu