Lemon Blueberry Cake


Reteta de la Paula Gafitescu
Ingrediente blat:
2 cani + 2 linguri faina
1 plic praf de copt
1 lingurita sare
1 cana zahar
3 cani afine proaspete + 1 lingura faina
1/2 cana iaurt
1/2 cana lapte
2 lingurite esenta de vanilie
2 linguri suc de lamaie
200 gr unt
4 oua mari

Crema:
100 gr lemon curd

Decor:
400 gr branza philadelphia
150 gr unt 80% grasime
300 gr zahar pudra
100 gr lemon curd

Nu este foarte complicat de facut, chiar destul de usor as putea zice, trebuie sa fim atenti la cantitati si la pasii de executie iar rezultatul va fi mai mult decat multumitor!
Pentru blat e bine ca toate ingredientele sa fie la temperatura camerei.
Intr-un vas mare cernem faina impreuna cu praful de copt si sarea, lasam deoparte.
In alt vas amestecam iaurtul, laptele si esenta de vanilie.

Afinele le spalam bine, le scurgem de apa, apoi le amestecam cu doua linguri de faina si le lasam la odihna.

Untul moale il mixam cu zaharul pana acesta din urma e bine incorporat (cca 10 minute), adaugam cate un ou pe rand si mixam bine dupa fiecare.

In compozitia de unt si oua adaugam jumatate din cantitatea de faina, apoi cea de lapte, si terminam cu faina.. Dupa fiecare adaugare incercam sa incorporam cat mai bine ingredientele. La sfarsit adaugam si afinele.

Cuptorul il incingem la 180 de grade. Pregatim o tava de dimensiuni 25/35 cu hartie de copt. Turnam compozitia pentru blat in tava si o lasam la copt pentru 25-30 de minute. Facem testul cu scobitoarea dupa 25 de minute, daca iese curata oprim focul, altfel il mai lasam cateva minute.

Cand e gata blatul il scoatem din cuptor si-l lasam la racit.
Intre timp putem sa trecem la crema pentru decor.

Untul moale se mixeaza cu zaharul pudra timp de cateva minute, se adauga crema de branza treptat si mixam pana obtinem o crema fina si pufoasa. La sfarsit incorporam usor lemon curdul cu miscari de jos in sus. Lasam crema la rece pana cand este suficient de intarita pentru ornare, sa nu cumva sa o gustati inainte pentru ca s-ar putea sa ramaneti fara crema (la cat e de buna)!!!

Suntem aproape de final cu tortul, mai avem ornarea...aici fiecare dupa inspiratie :D
Eu am taiat blatul in 3, am pus un blat pe un platou dreptunghiular, apoi 1/3 din lemon curd-ul pus deoparte pentru crema, alt blat si tot asa pana la final - noroc ca sunt doar 3 bucati de blat!!

Acoperim tortul cu crema facuta pentru ornat, il imbracam intr-un strat generos, ornam cu afine si-l dam la rece...putin, asa cat ne tine pofta departe de el.

Combinatia branza, afine si lemon curd a fost divina, chiar si pe cei carora nu le place lamaia in deserturi i-a cucerit. Dulce, acrisor si aromat sunt cuvintele care-l descriu foarte bine, dar gata cu laudele :P, va las sa-l admirati si 'degustati'.

Enjoy!!!

Mai multe retete delicioase de la Paula gasiti pe blogul ei Enjoy dessert!




2 comentarii: