Chiftele cu sos de legume si ceapa caramelizata


Reteta de la Dana Szocs


Pentru astazi am pregatit un pranz plin de vitamine,o reinterpretare a sosului de rosii cu chiftele din zona Ardealului,pe care eu nu il iubeam deloc in copilaria mea Dupa cum o sa vedeti mai jos…este o mancare hranitoare si plina de elemente sanatoase,care dau in final un preparat savuros.

Am folosit pentru sos:
1 buchetel de brocoli
1 morcov
1 telina radacina
2 tulpini telina apio
1 fenicul
1 catel de usturoi
o jumatate de praz
1 cartof
sare,harissa,turmenic
2 linguri unt
1/2 conserva de rosii fara pielita (bio)
Pentru chiftele:
1 kg carne macinata porc+vita
2 catei usturoi
2 oua
coriandru verde uscat
2 linguri pesmet
turmenic,ienibahar,ghimbir macinat,sare,chilly
Pentru ceapa caramelizata:
6 cepe rosii
sare
zahar
Chiftelele: carnea macinata am pus-o intr-un castron si am adaugat peste ea ouale,usturoiul ocat,pesmetul,coriandrul si condimentele si am amestecat bine de tot,apoi am format cu mana si cu ajutorul unei furculite,gogoloaie de carne,pe care le-am aplatizat pentru a se praji uniform, le-am pus intr-o tigaie cu putin ulei,la foc moderat si le-am prajit pana cand s-au rumenit frumos pe ambele parti.

Sosul de legume: Intr-o oala am pus apa cu sare,apoi am curatat telina si morcovul,le-am spalat bine si apoi cand apa a inceput sa clocoteasca le-am adaugat acolo,dupa ce s-au inmuiat putin am adaugat buchetelele de brocoli si spre final prazul,feniculul si cartoful,toate taiate cubulete.Am lasat legumele sa fiarba bine,apoi le-am scurs si le-am bagat in blender,adaugand si putin din apa in care au fiert,si o jumatate de conserva de rosii curatate de pielita.Am continuat sa amestec in blender toate legumele pana cand s-au pasat frumos si s-au transformat intr-un delicios sos.Am pus apoi sosul intr-o craticioara,l-am pus putin la foc sa dea 2-3 clocote pentru a se imbina armonios toate aromele si la final am adaugat condimentele si untul.

Ceapa: Am curatat si spalat cepele,le-am taiat apoi solzisori si le-am pus intr-o tigaie incinsa cu putin ulei,unde le-am lasat sa se prajeasca frumos la foc iute pentru inceput,apoi la foc mic.Am adaugat putina sare si spre final o mana de zahar pentru a le carameliza.

Am servit sosul de legume cu chiftelute si ceapa caramelizata alaturi de o salata delicioasa de verdeturi…rosii,castravete,baby spanac si leurda..o minunatie..

Pofta mare!
Mai multe retete de la Alina gasiti pe blogul ei Bucatareala la plesneala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu